Implică-te

Ești binecuvântat pentru a fi o binecuvântare pentru alții!

Avantajele voluntarilor

  • Au ocazia să-și folosească abilitățile, să facă lucruri care îi pasionează, să interacționeze cu persoane noi și chiar cu noi (sub)culturi
  • Voluntarii tineri dobândesc experiență de lucru și învață noi deprinderi
  • Voluntarii vârstnici găsesc un loc unde este nevoie de ei și unde contribuția lor este apreciată și necesară
  • Își îmbunătățesc abilitățile de comunicare interpersonală și relaționare cu oameni din straturi sociale diferite
  • Au oportunitatea de a testa posibilități pentru a-și schimba cariera
  • Implicarea în ajutorarea altora le oferă împlinire sufletească și sentimentul utilității
  • Pot să își petreacă timpul liber într-un mod plăcut

Cum poți să te implici

În proiectul "Vreau să ies din Pata Rât"

Dacă dorești să fii un sprijin pentru copiii din Pata Rât, să-i ajuți să descopere lumea de dincolo de dealurile din Pata Rât, te asteptăm în echipa noastră.

În proiectul "Sprijin școlar"

  • Ai pregătire sau experiență în predarea următoarelor discipline: matematică, limba și literatura româna sau engleză?
  • Poți să ajuți copii de clasele gimnaziale (5-8) să învețe mai bine la una din aceste discipline?
  • Ai 2-3 ore la dispoziție săptămânal între orele 14.00 – 17.00?

Daca da, te așteptăm în echipa voluntarilor care oferă sprijin școlar sub forma de meditații.

Aplică pentru a fi voluntar

Aplică pentru a fi voluntar la Fundația Creștină de Ajutorare

* câmp obligatoriu

Dorim să investim în educația copiilor. Sunt importante hrana, sănătatea, rechizitele școlare și sprijinul școlar pentru ca acești copii să aibă șansa de a studia mai departe, de a avea parte de educație, de a se dezvolta conform potențialului lor.

Donațiile primite sunt direcționate către proiectele Centrului de Zi pentru Copii, în care beneficiarii noștri sunt copiii din familii aflate în dificultate.

Ajutorul tău contează pentru copii!

Donațiile pot fi virate în următoarele conturi:

RO 94 BTRL 0660 1205 7527 1902 - RON (Cont Proiecte Sociale)
RO 30 BTRL 0660 1205 7527 19XX – RON
RO 76 BTRL 0660 4205 7527 19XX – EUR
RO 13 BTRL 0660 2205 7527 19XX – USD
RO 25 BTRL 0660 7205 7527 19XX – GBP
SWIFT: BTRL RO 22

Conturile sunt deschise la Banca Transilvania, Cluj-Napoca, str. Eroilor nr. 36, 400129, România.

Redirecționează 2% și fii un sprijin în educația unui copil, ajută-l să dobândească aspirații mai înalte, ajută-l să se ridice la adevăratul său potențial... ajută-l să spere într-un viitor mai bun.

Ce înseamnă 2%?

Prin intermediul prevederii 2% din Codul Fiscal, contribuabilii, persoane fizice, au posibilitatea să direcționeze până la 2% din impozitul pe venit, către o entitate nonprofit, înființată conform ordonanței 26/2000 cu privire la asociații și fundații.

Declarația 230 - Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor - se depune de către persoanele fizice care au realizat în anul 2016 venituri din salarii şi asimilate salariilor.

Declarația 200 - Declaraţie privind veniturile realizate din România - se depune de către persoanele fizice care au realizat în anul 2015 venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, câştiguri din tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, câştiguri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract.

Prin direcționarea celor 2% din impozit, cetățenii decid cum vor fi folosiți acești bani și cu ce scop.

Cum ajuți cu 2%?

Direcționând cei 2%, poți sprijini:

  • copiii din familii aflate în dificultate
  • campanii de prevenire a consumului de substanțe la copii
  • alfabetizarea copiilor rromi
  • activitățile și serviciile oferite acestor copii

Pașii pentru a direcționa cei 2%?

Pas 1

Procurarea formularului 230 sau 200 care se pune gratuit la dispoziţia contribuabilului, la solicitarea acestuia, alegând una din următoarele opţiuni:

  • Se ridică de la orice Administraţie Financiară;
  • Se ridică de la sediul FCA, Cluj-Napoca, str. Ion Meşter nr.10;
  • Se descarcă folosind următorul link: Descarcă Formular 230.

Pas 2

Completarea formularului cu datele personale ale contribuabilului. Pentru a vedea modelul de completare/model de formular completat va rugam accesati urmatorul link: Model de Completare a Formularului.

Pas 3

Depunerea formularelor:

  • Prin poştă, la Administraţia Financiară de pe raza declarării domiciliului fiscal din actul de identitate al contribuabilului;
  • La sediul Fundaţiei, care se angajează să depună în locul Dvs., la Administraţiile Financiare, declaraţia completată.

Termenul limită pentru depunerea formularelor este până la data de 25 MAI 2017.