Poveste de suflet ... (Cristina și Lisa)

administrator  0Povești de Viață
Poveste de suflet din întâlnirile unei mentore și a amicei ei

Nici nu știu de unde să încep … După toate greutățile din relație din ultima perioadă nu pot să neg că nu am fost dezamagită de mine dar și de Lisa. Ziua de azi însă, a venit ca un semn de la Domnul.
Sâmbată trebuia să ne întâlnim însă eu am avut o întâlnire cu liderii de la Awana și din pacate a trebuit sa anulăm întâlnirea. Am stabilit că ne vedem azi după biserică. Lisa a vrut foarte mult să mergem la pizza sau la film.
Mă gândeam să o duc la filmul ”Cenușăreasa” însă replica Lisei – cum că filmul acela e pentru copii – mi-a mai stins din entuziasm așa că am rămas utima idee - pizza. Astăzi Lisa a fost punctuală. Am rămas uimită. A venit la mine și mi-a sărit în brațe, așa scumpă a fost. I-am zis unde este localizată pizzeria și i-am zis că întâi de toate, trebuie să facem fapta bună și după ce ne terminăm misiunea, vom merge la pizza. A fost de acord. I-am zis ca înainte de a căuta un om în nevoie, cel mai bine ar fi să ne rugăm să ne scoată Dumnezeu în cale persoana potrivită. Am întrebat-o cum vrea să ne rugăm: fiecare pe rând sau în gând și a ales să se roage în gând.
Totul s-a întâmplat în stație unde era destul de multă lume. I-am zis că eu mă voi ruga și cu voce tare. Recunosc că și mie mi-a fost greu să mă rog în stație deoarece e prima dată când mă rog într-un astfel de loc. M-am rugat totuși și i-am cerut Domnului să ne scoată în cale o persoană care are mare nevoie de ajutor. Ne-am rugat și am așteptat în stație după troleu urmând să fim cu ochii-n patru pentru a observa vreun om în nevoie.
Pe drum eu mă tot uitam pe geam după vreun om nevoiaș însă nu vedeam niciunul. Începusem deja să mă gândesc ce îi voi spune Lisei dacă nu găsim pe cineva căruia să îi facem un bine. Cred că s-a gândit și ea că pe frigul de afară nu vom găsi pe nimeni și m-a întrebat ce facem dacă nu găsim pe cineva, și i-am zis că mai venim o dată după ce luam masa, că poate Domnul ne va trimite o persoană potrivită.
Spre marea mea mirare, pe când ne îndreptam spre o parcare ca să ne asigurăm că nu ratăm nici un locșor din zonă în care am putea găsi pe cineva, din senin apare un bătrânel simpatic care avea o pancardă mică în mână pe care scria că orice ajutor e binevenit.
Nu mă întreba de unde și cum a apărut, că nu pot să explic. Știu doar că Domnul a fost prezent acolo. Daca eu am fost uimită, închipuie-ți că Lisa a fost și mai uimită. I-am zis bătrânelului că noi vrem să îl ajutăm și că vrem să îi cumpărăm ceva de mâncare și că îl rugăm să ne aștepte. Am și dat fuga la magazinul din apropiere. În sfârșit își revine și Lisa și începe să vorbească și îmi zice: ”Cristina, omul ăsta a apărut printr-o magie. Nu era acolo, eu m-am uitat tot drept în față pe drum și nu era acolo, totul îi o magie!”
I-am zâmbit și i-am zis că nu e magie și că tot ce s-a întâmplat e răspunsul la rugăciunile noastre și că Dumnezeu a făcut această minune.
Am intrat în magazin și eram atât de fericite amândouă încât pur și simplu rugam lumea să ne lase să trecem că ne grabim. Nu voiam să plece bătrânelul de acolo. Ne-am gândit că dacă e bolnav, să îi luăm două portocale iar Lisa s-a gândit să îi luăm o paine feliată și tot Lisa, isteața, reținând că are și o paralizie la mână a insistat să luăm salam feliat în loc de pateu care e mai dificil de pus pe pâine. Ne-am dus în graba să achităm și a trebuit să așteptăm puțin, moment în care Lisei i-a pierit răbdarea și dorea cumva să o zorească pe vânzătoare însă fără prea mari șanse de izbândă.
Într-un final am ajuns să plătim și am fugit repede afară să găsim bătrânelul. Acesta stătea tot acolo unde l-am lăsat și ruga trecătorii să îl ajute. După ce am ajuns la el și i-am oferit alimentele, l-am ajutat să și le pună în plasă. S-a bucurat așa de tare încât ochii i s-au umplut de lacrimi.
M-am bucurat că am văzut doi oameni fericiți: bătrânelul și Lisa.
Ne-a urat multă sănătate și ne-a mulțumit de multe ori.
Am plecat fericite și noi să ne continuăm întâlnirea la pizza. În timp ce așteptam să ne fie adusă, Lisa m-a întrebat: „Cum faci tu că toate lucrurile astea, adică tu te rogi și pur și simplu apar oamenii potriviți în calea noastră cum a fost și azi, sau cum a fost și atunci când am întâlnit băiețelul ăla care vindea ghiocei? Știi că atunci când am întâlnit băiețelul, noi nu ne-am rugat împreună dar mi-ai zis că te-ai rugat acasă și când ne-am dat jos din troleu a și apărut băiatul înaintea noastră iar azi, la fel ne-am rugat și ca prin magie a și apărut bătrânelul în calea noastră?”
Nu știu dacă mă crezi, dar dintr-o dată am simțit o căldură în sufletul meu și am prins așa o putere să lupt pentru fetița asta, să nu mai las pe nimeni și nimic să ne strice relația de prietenie.
Pentru prima dată de când ne cunoaștem, îmi aduce aminte de ceva ce i-am zis eu mai demult. A ținut minte că i-am zis că m-am rugat acasă ca Domnul să ne scoată în cale persoana potrivită. Îmi aduc aminte că eram un pic dezamăgită atunci și chiar eu am scris în raport, că Lisei parcă nici nu i-a păsat și că a fost oarecum indiferentă la faptul că m-am rugat. Astăzi mi-a arătat că de fapt o interesează chiar dacă nu arată sau nu reacționează după cum m-aș aștepta eu.
I-am răspuns că eu doar mă rog Domnului căci în El mă încred și știu că El lucrează spre binele nostru și că ce s-a întâmplat azi sau atunci când am întâlnit băiețelul cu ghioceii, a fost răspunsul la rugăciunile noastre.
Azi a fost o zi plină de surprize foarte frumoase, încă sunt uimită de tot ce s-a întâmplat, dar știu că Dumnezeu e în controlul tuturor lucrurilor.

Cristina și Lisa





Comentarii

Posteză comentariu ca vizitator.

Etichete

crăciun   abcdar   abcdar de primavara   abcdar la pata rat   abcdar la pata rât   abuzul asupra copilului   acțiunea zâmbet pentru zâmbet   activitati de vara   activitati educativ recreative   adopta   ajutor   alfabetizare   alimente   an scolar   antidrog   aripi pentru copii   arta   artă antidrog   articole medicale   artroza   asistent social   asociatia preventis   avioane și piloți    cabinetul de fiziokinetoterapie   cadou   cadouri   cadouri de craciun   campania 2017   campanie antidrog   campanie anti-drog   campanii   când norii aduc alți nori   caravana   caravana de crăciun   caravana speranței   cenrul amicii   centrul amicii   clubul pentru copii   cluburile prieteniei   școli   copii   craciun   crăciun   creat perfect   credinta pentru pasul urmator   cunoaștere reciprocă   cuvinte care conteaza   dă ceva din tine   dăruieste   dăruirea   de vorba cu părinții   debate   dezbatere   dorințe ascultate   dorinta de a fi in control   doza de viață   electroterapie   elevi   eliberarea de vinovăție   excursie   excursie mentorat   excursie sibiu   experienta de viata   farmacia fundatiei crestine de ajutorare   farmacie   fca   fca cluj   fcacluj   fericirea   final de an scolar   fiziokinetoterapie   fizioterapie   frumusețe interioară   frumusețea vara   fundația creștină de ajutorare   fundatia crestina de ajutorare cluj   fundatia crestina de intrautorare cluj   fundatia de ajutorare cluj   fundatia proroma   gala mentorului   gradini cu flori si copii   grupul de suport mame   iertarea   impresii voluntari   în vizită la vivariu   început de toamnă    influenta media   îngrijorarea   interviu   iulius mall   joacă   jocuri   kinetoterapie   la multi ani copii   mâini înzestrate   mama   mame   marea lege a fericirii   mari și mici, mari amici   masaj terapeutic   matei 7:37   meditatii   meditaţii matematică   mentor   mentorat   mentori   misiunea fundației creștine de ajutorare   mmma   motivare   mulțumirea   muzică live   neincredere   neolife   neputinta   pata rat   pata rât    patinoar cu copiii   pe bicicletă   periartrita scapulo humerala   plimbare   pompieri   poveste   povești de viață   proiect   proiect comunitar   proiect mentorat   proiecte   promisiunile lui dumnezeu   proteze de san   provocare   psalmul 121   reck motomed    recrutare   recuperare   redirectionează 2%   ritual de înfrumusețare   roadele lucrării fundației creștine de ajutorare   să ne cunoaștem unii pe alții   salina   sănătate   sarbatori fericite   scoala   scoala parintilor   secretul fericirii   serbare de craciun   servicii medicale   sete   sete spirituala   smurd   sprijin școlar   sprijin pentru copii   sprijin scolar   suflet   tabara   tabara de vara   tabără de zi   tabera de vara   tabere   targ   targ de primavara   teatru   știre   training   urari   vânătoare   vinovăția   voluntar   voluntari   voluntari oss   workshop   zile de naștere